CABINET DE AVOCATURĂ

Podlovschi Vladimir, în prezent avocat titular în cadrul Cabinetului de Avocatură cu același nume este membru al Baroului București.
A absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București. Este, de asemenea, absolvent al Facultății de Psihologie – Universitatea București.

PASIUNE

În abordarea problemelor profesionale, considerăm că este deosebit de important a se acorda fiecărui dosar și fiecărei probleme în parte nivelul cuvenit de atenție și de timp.
Acolo unde se impune, colaborăm și cu alți specialiști – notari, executori judecătorești, experți, ș.a.m.d

EXPERIENȚĂ

Veți găsi empatie din partea noastră în legătură cu speța pe care ne-o prezentați, iar problema va fi abordată atât din perspectiva șansei de reusită, cât și din cea a resurselor necesare, fie că este vorba de costuri, fie că este vorba de timp. De asemenea, nu vom persevera in spețe în care șansele de reusită sunt sub limita rezonabilă.

DETERMINARE

Serviciile pe care le oferim includ întotdeauna o finalitate – nu ne vom limita, spre exemplu, la obținerea unei hotărâri definitive, ci vom avea grijă ca cele stabilite prin hotarare să produca efecte și în realitate – fie că este vorba de ducerea la indeplinire de bunăvoie a celor stabilite de către instanță, fie că este vorba de punerea in executare a acestora.