Legea dării în plată dă posibilitatea consumatorilor, adică persoanelor fizice, să scape de obligația de a mai achita creditul pe care l-au obținut de la bancă.
Este necesară îndeplinirea unor condiții cumulative, si anume – banca și clientul să aibă calitatea de instituție de credit, respectiv consumator, creditul acordat să nu depășească 250.000 euro, acest credit să fie garantat cu o locuință, iar clientul să nu fi fost condamnat pentru o infracțiune în legătură cu creditul.
La toate acestea se mai adaugă și condiția să fi intervenit impreviziunea, aspect care a creat multe controverse si jurisprudență oscilantă. Din fericire, prin ultimele modificări ale legii, s-a pus capăt acestei neclarități.
S-a stabilit că impreviziunea apare atunci intervine o creștere a cursului de schimb valutar de peste 52.6% față de data încheierii contractului de credit. Altă variantă a impreviziunii, prevăzută de actul normativ, este atunci când rata lunară crește cu peste 50%.
Pentru ambele variante, este necesar ca pragurile valorice mai sus menționate să se mențină în ultimele 6 luni anterioare transmiterii notificării de dare in plată.
O altă modificare expresă este reprezentată de faptul că impreviziunea este prezumată în favoarea consumatorului, iar banca este cea care va trebui sa demonstreze că cerințele prevăzute de lege nu sunt îndeplinite, dacă poate face acest lucru.
Executarea silită nu poate începe după ce a fost trimisă notificarea de dare în plată, iar dacă executarea silită începuse deja, orice act de executare, inclusiv popririle, se suspendă automat.
Pe lângă acestea, moficările aduse legii dării în plată mai prevăd și interzicerea înscrierii în Biroul de credit sau orice alte baze de date negative cu privire la debitorii riscanți sau rău-platnici, indiferent de cine ar fi efectuată aceasta înscriere.
În cazul în care se constată ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, adică dacă se pierde procesul, penalitățile sau daunele interese nu pot fi cerute de către bancă decât dacă aceasta dovedește că debitorul a fost de rea-credință la depunerea notificării. Acest fapt ar presupune ca debitorul să fi cunoscut dinainte că nu îndeplinea respectivele condiții. Considerăm că pentru această ipoteză este necesar să fi existat un element flagrant, cum ar fi ca suma acordată prin credit să fie mai mare de 250.000 de euro, sau consumatorul să fi fost condamnat penal pentru o infracțiune, sau alte asemenea situații.
O altă modificare deosebit de importantă este posibilitatea celor care au fost deja supuși executării silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de a apela la legea dării în plată. Se consideră că există impreviziune, în această situație, dacă executarea silită continuă sub forma popririi, sau a altei forme de executare silită.
În concluzie, toate aceste modificări sunt mai mult decât bine venite, și in mod sigur vor sta la baza unei practici judiciare mult mai constante.