Calea prin care vă puteti apăra împotriva eventualelor abuzuri ale diverselor firme de recuperări este reprezentată de contestația la executare.

Fiind vorba despre o procedură mai tehnică, este indicat să apelați la un avocat specializat pe executări silite și contestație la executare, pentru a vă maximiza șansele de reușită. Ce trebuie reținut, în primul rând, este faptul că termenul în care se poate formula contestație la executare împotriva executării silite înseși (adică împotriva întregii executări silite, și nu doar împotriva unui anumit act de executare aparținând acelei executări silite) este de 15 zile de la care ați luat cunoștință de faptul ca s-a demarat executarea silită împotriva dumneavoastră.

Trebuie conștientizat faptul că, odată ce plicul de la executorul judecătoresc a fost lăsat în cutia poștală, termenul de 15 zile a început sa curgă. Nu este obligatoriu să semnați undeva, în situația în care nu sunteți găsiți acasă sau refuzați să semnați, procedura este considerată ca fiind îndeplinită prin comunicarea în cutia poștală.

Așa că, în situația în care știți că există unele probleme cu creditul pe care l-ați luat, fiți întotdeauna atenți la acest aspect, pentru a vă încadra în acest termen esențial.